Alocarea de fonduri se referă la procesul prin care un business primește acces la resurse financiare pentru a finanța o nevoie, un program sau chiar un proiect. Printre modalitățile de finanțare se numără creditările, finanțările prin fonduri de investiții și finanțările prin intermediul partenerilor strategici.

Există și avantaje, dar și dezavantaje ale fiecărui program, însă fiecare antreprenor discută cu consultatul său financiar și împreună aleg una dintre aceste metode. De aceea, contractarea unui consultant pentru realizarea unei cereri de finanțare este vitală, întrucât acesta se va ocupa cu documentația necesară solicitată de finanțator.

Băncile, ca instituții specializate, se ocupă de depozite și acordă împrumutiri, iar obiectul lor de activitate este, în pricipal, gestionarea împrumuturilor și obținerea profitului bancar.  Finanțarea prin creditare constă în accesarea fondului monetar dorit de companie într-o perioadă relativ scurtă de timp din partea băncilor.

Deși este o metodă preferată de companiile care nu își doresc asocierea cu alți investitori și care vor independență totală în demararea unei strategii de dezvoltare, există dezavantajul unei dobânzi lunare calculate în funcție de durata creditului.

Pe de altă parte, finanțările prin fonduri de investiții sau parteneri strategici sunt preferate de către companiile care își doresc o dezvoltare mult mai rapidă și sunt dispuși să își vândă o parte din acțiuni, de obicei sub 40%, pentru a avea un partener.

Firmele care acceptă ajutorul unor investitori sau a partenerilor strategici beneficiază de deschiderea către noi piețe și de sprijinul unui nou partener în afaceri care își dorește în egală măsură ca noua investiție să fie una prosperă pentru a putea genera profit.

În ceea ce îi priveşte pe investitori, aceştia vor un anumit nivel de stabilitate al investiţiei, un grad scăzut al riscului şi o posibilitate de diversificare a plasamentelor. În contextul în care sunt asigurate emisiunile de obligațiuni, acestea oferă randamente mai mari față de depozitele sau obligațiunile de stat.

Cu toate acestea, sistemul bancare reprezintă pentru antreprenorii români o piedică destul de mare, întrucât este contruit pe o birocrație stufoasă, iar cei mai mulți dintre cei care vor să obțină o finanțare renunță. Soluția optimă pentru orice om de business și companie se regăsește sub forma unui consultat financiar care să poată oferi soluții eficiente adaptate nevoilor firmei, prin elaborarea unei strategii potrivite care să le soluționeze problemele de business.